Sub acest titlu, lansăm o nouă rubrică, prin care ne propunem să (re)aducem în atenţia cititorilor noştri importanţa laboratorului, a pre- şi paraclinicului. Plecând de la ideea că „o imagine valorează cât o mie de cuvinte“, noua rubrică va prezenta diverse preparate originale – de Histologie, Microbiologie, Medicină celulară şi moleculară, Anatomie patologică, Medicină de laborator, Hematologie etc. – însoţite de un scurt text explicativ. Adresăm, pe această cale, o invitaţie tuturor profesioniştilor din acest atât de vast domeniu, să contribuie direct la creşterea vizibilităţii laboratorului (altminteri cu o bogată şi valoroasă tradiţie) în rândul comunităţii medicale româneşti. La debut, telocitele. (...)

   Virusul West Nile (WNV) face parte din categoria arbovirusurilor (arthropod-borne: cu transmitere prin intermediul artropodelor), alături de alte aproximativ 500 de virusuri, clasificate în familii (flaviviridae – din care face parte şi WNV–, togaviridae, bunyaviridae, reoviridae, rhabdoviridae).

   WNV este răspândit în zonele calde şi temperate, aria de distribuţie geografică fiind în concordanţă cu aria de răspândire a vectorului (ţânţarul). Virusul a fost izolat pentru prima dată în vestul Ugandei, în 1937, de la o pacientă febrilă. cn anii următori, au fost depistate cazuri sporadice şi, ulterior, focare epidemice de febră asociată cu rash şi artralgii, în Orientul Mijlociu şi Africa. (...)

    Sunt cărţi de citit seara, ca să te linişteşti sau să visezi frumos, cărţi de citit ziua, în cursul săptămânii, din care afli noutăţi, te documentezi, capeţi idei, capeţi curaj şi sunt cărţi de duminică. Cu acestea din urmă îţi îndestulezi sufletul, capeţi încredere în tine şi în semenii tăi, te simţi mai iubitor şi mai bun. Cărţile lui Vasile Ilucă, picturale, dialogale – dialoguri în căutare veşnică de adevăr, de bine, de frumos, sfaturi de taină cu toţi din toate timpurile, cu contemporanii dar şi cu înaintaşii, cu personaje reale sau imaginare, cu alţii şi cu sine însuşi – vădesc, printre altele, o nepotolită sete de imagine (pentru că autorul e pictor, adică profesionist, sau pentru că vizualul e minunea şi misterul mereu nedezlegat al lumii?), sunt un fel de cronici ciudate, concomitent ale prezentului şi ale viitorului, prin felul în care pun trecutul la lucru. (...)

   Duminica trecută, la Beijing, s-au încheiat lucrările unui adevărat summit de Cardiologie, reuniunile organizate de Centrul Chinez pentru Boli Cardiovasculare cu sprijinul tuturor societăţilor ştiinţifice din domeniul cardiovascular din această ţară – China Heart Congress şi International Heart Forum – constituindu-se în cel mai important eveniment din domeniu desfăşurat în regiunea Asia-Pacific. Câteva mii de participanţi au putut asista la lucrările centrate pe temele: Inovaţie, Medicină translaţională, Sănătate.

   Importanţa acestui congres rezidă şi din rolul tot mai important pe care China îl joacă pe scena internaţională a cercetării ştiinţifice, dezvoltarea economică din ultimii ani reflectându-se inclusiv printr-un interes crescut pentru cercetare. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   La început, IUBIRE PE INTERNET, scriere a specialistei în comunicare Diane M. Berry, subintitulată „Cum să-ţi găseşti partenerul potrivit“, nu mi s-a părut o carte prea serioasă. Editura „Trei“ publică ghiduri utile, dar un asemenea ghid nu-i potrivit pentru copii, gândeam, având în vedere că la noi mai ales copiii se ocupă serios de internet. Apoi, la americani, spaţiile sunt, ce-i drept, mai ample, distanţele sunt mai mari, oamenii sunt mai depărtaţi unii de alţii, mai singuri. (...)

   La început apar chemări originale, gen: „Cel mai mişto show al verii! La Canal D!“. Şi minimalizarea: „România e oraşul tău“. După oarecari aşteptări publicitare apare mutra sobru-acră a lui Andrei Gheorghe cu dezacordul „Decizia şi argumentaţia se face faţă în faţă“. Două echipe, una în albastru, dungi şi bretele, alta în verde, dungi şi bretele, vor s-o dea afară de undeva pe Denisa care, în faţa camerelor, declară: „Sânteţi nişte colegi, cei mai buni pe care-i puteam nimeri.“ (în DOOM s-ar spune „sunteţi“ iar „nimeritul“ poate fi riscant – dar acesta e un „reality show“ şi realitatea, desigur, e o fascinantă „nimereală“). (...)

– rezultatul acţiunii nocive asupra organului cutanat al radiaţiilor solare – nu sunt numai un subiect medical „de sezon“, ci – prin consecinţele patologice, uneori grave, – unul de permanentă actualitate. „Soarele arde altfel decât odinioară“, constată tot mai mulţi dintre „fanii“ plajelor marine, ai culmilor montane deschise ori ai ştrandurilor. Este o constatare pusă în evidenţă – deci, obiectivată, prin măsurarea zilnică a intensităţii radiaţiilor ultraviolete şi comunicarea rezultatului odată cu buletinul meteo. Despre răspunsul la expunerea la soare a diferitelor fototipuri de piele şi despre patologia de sorginte actinică, în studiul publicat „în serial“, sub semnăturile dnilor prof. dr. Justin Diaconu şi dr. V. Benea. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

    A fost odată, ca niciodată, o fată frumoasă care împodobea cu cântec, cu dragoste şi cu o blândă tristeţe „spaţiul carpato-danubiano-pontic“. Mai întâi, s-a lăsat cucerită, ea însăşi, de vocea pe care ceilalţi au descoperit că o are, apoi, în ordine, a fost cucerită de iubirea ei, de visul ei, de copilul ei, de chipul ei, de mitul ei. Şi, din păcate, unele dintre acestea nu se prea potriveau între ele. Dar ea nu ştia. Doar ochii, acele „oglinzi ale sufletului“, ştiau ceva. Pătrunzătoare sau numai trează, privirea Mădălinei părea lipsită de acea bucurie durabilă pe care o numim fericire. Pe nesimţite, după exuberante succese profesionale, după dureri sufleteşti mistuitoare, după regii, machiaje, şedinţe foto, artificii care transformă omul în marfă, trezesc admiraţia publicului făcând vedeta vandabilă, sufletul Mădălinei s-a surpat. (...)

   Suntem practic depăşiţi de problema obezităţii. Nu doar de aceea a reducerii numărului de kilograme ci şi de prevenirea şi contracararea numeroaselor probleme conexe. Un obez evoca, de pildă, la „Reporter special“, vremurile în care, având şi mai multe kilograme, nu putea face o tomografie pentru că nu-l ţinea masa, RMN-ul nu-i era accesibil întrucât nu încăpea în golul cu pricina. S-a rupt bicicleta de două ori sub dânsul. Şi scaunul. Ei da, acum Emil H. are o afacere prosperă, cu haine pentru graşi (atât de graşi, unii dintre dânşii, încât într-un crac de pantalon încape reporterul, iar în celălalt – cameramanul) şi vrea să scadă sub 100 de kilograme. E sigur că se poate, pentru că, zice: „Cu răbdare şi tăcere şi-agurida face miere“. Mesaj optimist deci. (...)